Unul dintre obiectivele dezvoltării durabile, economia circulară, presupune prevenirea risipei de resurse, promovarea și realizarea reutilizării acestora cel puțin în parte, pentru a se face tranziția de la simplul management al deșeurilor la o economie sustenabilă. Dacă ne dorim o planetă verde, atunci fiecare dintre noi trebuie să învățăm care este utilitatea reciclării și cum să punem în practică modelele altor state mai avansate în acest domeniu, precum și legislația de mediu care ni se aplică.
Cuprins
- Produs cadou pentru reciclarea cu Farmec
- Am grijă de natură așa cum am grijă de mine
- Hai să returnăm ambalajele produselor la Farmec!
Produs cadou pentru reciclarea cu Farmec
Astfel, ori de câte ori este posibil din punct de vedere tehnic, este necesar să se realizeze diminuarea pierderilor prin închiderea buclelor de consum cu încetarea ciclului de viață al ambalajelor produselor care pot fi recirculate, sau transformate în alte obiecte care pot să reintre în circuitul economic, în vederea optimizării consumului de resurse ale planetei.
Promovarea managementului durabil al deșeurilor este una dintre țintele politicilor publice în domeniu la nivel național pentru a implica cât mai mulți agenți economici la însușirea modelelor de bune practici privind economia circulară cu dublu scop: atât pentru a realiza obiectivele de mediu, dar și pentru a recupera din decalajele pe care țara noastră le are față de alte state europene.

Un actor responsabil pentru punerea în practică a măsurilor de înfăptuire a economiei circulare este Farmec, una dintre cele mai mari și cu tradiție companii din România, care în anul 2020 a lansat campania de colectare „Ai grijă de natură așa cum ai grijă de tine”, prin care clienții pot returna ambalajele produselor din portofoliu, pentru ca acestea să fie apoi reciclate corespunzător.
Așa cum presupun că toți românii știu deja, notorietatea, istoria lungă în inovație, calitatea și eficiența dovedită au fost doar câteva dintre motivele pentru care produsele din portofoliul companiei Farmec au atras aprecierea a milioane de consumatori din întreaga lume, astfel încât livrează în aproximativ 30 de țări produse cosmetice din mai multe game ca Farmec, Gerovital, Aslavital și produsele pentru curățenia casei din cunoscutele game Nufăr și Triumf.
În anul 2021, campania a fost extinsă la nivel național, în peste 30 de magazine Farmec și Gerovital, iar până acum au fost reciclate peste 50 de mii de ambalaje. Astfel, Farmec se numără printre puținii producători români care oferă clienților posibilitatea de a returna ambalajele produselor pe care le-au folosit, asigurând astfel încheierea ciclului de viață al produselor din portofoliu. La patru ambalaje din portofoliul Farmec aduse spre reciclare în magazinele de brand din țară, consumatorii sunt răsplătiți cu un produs cadou.
„Suntem unul dintre puținii producători din România care oferă clienților săi posibilitatea de returnare a ambalajelor produselor pe care le-au folosit. Ne propunem să limităm cât mai mult impactul activității noastre asupra mediului prin integrarea principiilor economiei circulare, așa cum este închiderea ciclului de viață al produselor odată cu recuperarea ambalajelor pe care le punem pe piață. Vrem să contribuim astfel la un mediu mai curat împreună cu clienții noștri, pe care îi încurajăm să fie responsabili alături de noi”, a declarat Andra Șumandea, Specialist Marketing.

Să avem grijă de noi înseamnă să avem grijă și de natură, pentru că tot ceea ce facem poate avea un impact și asupra mediului înconjurător la fel cum poate avea un impact și asupra sănătății noastre. Obișnuința alegerilor responsabile față de mediul înconjurător începe, de multe ori, la rafturile din magazinele din care ne alegem produsele pe care le cumpărăm.
De aceea, atunci când facem cumpărături de orice fel, trebuie să ne asigurăm că urmează să achiziționăm un produs de bună calitate de la un agent economic responsabil față de noi și față de mediul înconjurător, citind pe ambalajele produselor pe care le cumpărăm atât despre ingredientele sau materialele din care sunt compuse, termenul de valabilitate sau garanție și certificatul de calitate și, nu în ultimul rând, dacă ambalajul este confecționat din produse prietenoase cu mediul, dacă și unde poate fi reciclat.
Am grijă de natură așa cum am grijă de mine
Eu am o rutină de îngrijire personală zilnică cu produse cumpărate online din magazin Farmec așa cum poate ai observat din articolul meu de pe blog Tratamente cosmetice, curățare și întreținere a pielii sau, dacă nu l-ai citit, te invit să te oprești câteva minute asupra lui ca să faci cunoștință cu câteva dintre produsele Gerovital – Doctor în frumusețe și cu modul în care am înțeles eu că este benefic să le utilizăm.
În fiecare dimineață mă demachiez cu Apă Micelară cu Acid Hialuronic de care sunt foarte mulțumită, apoi aplic o cremă hidratantă Cremă Lift Hidratantă de Zi, cu SPF 10, uneori folosesc o fiolă cu acid hialuronic conform indicațiilor de utilizare a produsului și seara mă demachiez și aplic o cremă potrivită vârstei mele din aceeași gamă, iar la toate acestea adaug și alte produse din rutina de îngrijire pe care am descris-o în articolul meu menționat în paragraful anterior.



De asemenea eu folosesc și produse pentru curățenia casei din gamele Nufăr și Triumf și de aceea m-am hotărât să particip și eu la această campanie și să fac parte dintre cei care contribuie la înfăptuirea economiei circulare. Nici un agent economic niciodată nu ne-a dat un produs cadou pentru că i-am consumat produsele și îi returnăm ambalajele, deci este un lucru minunat ceea ce face Farmec pentru noi și pentru educarea populației în acord cu politicile publice de mediu. Nu-i așa că ești de aceeași părere?
În mediul nostru de viață eu am grijă de natură așa cum am grijă de mine pentru că de mai mult timp noi colectăm deșeurile în mod selectiv și le depozităm în mod selectiv pe terenul special amenajat din cartierul în care locuim, cu depozitarea deșeurilor menajere alimentare în platforme subterane cu patru pubele îngropate, iar restul deșeurilor de plastic, hârtie, sticlă, metale și altele în pubele separate, pe sortimente, de culori diferite, inscripționate corespunzător astfel încât să nu le confundăm.
Organizat în acest mod, sistemul de colectare a deșeurilor a condus la mai multe avantaje între care: educarea locatarilor beneficiari pentru o colectare responsabilă, a redus amprenta la sol a containerelor rezultând mai mult teren liber foarte util pentru că un loc de parcare în plus sau un spațiu mai larg pentru joacă, vegetație sau plimbare este oricând binevenit, a eliminat mirosurile neplăcute și dezordinea de la locul de colectare, precum și rozătoarele, insectele și câinii maidanezi pe care îi aveam înainte la containerele de gunoi, cu sau fără capace, cu deșeurile amestecate și răsturnate pe jos, a contribuit la aspectul mult mai plăcut de cartier curat.
În același mod selectiv, dar mult mai elegant, a organizat și compania Farmec colectarea deșeurilor provenind de la ambalarea și comercializarea produselor proprii, separat pentru aluminiu și metal, plastic, sticlă, hârtie în magazinele fizice Farmec și Gerovital din toată țara.



Acesta nu este singura contribuție pe care noi locatarii asociației noastre de proprietari și noi ca indivizi o aducem mediului înconjurător pentru că timp de mai mulți ani am beneficiat de centrală comună pentru încălzire și preparare a apei calde achiziționată din contribuțiile noastre comune, ceea ce a eliminat o bună parte din emisiile nocive pe care un număr mare de centrale de apartament l-ar fi eliberat în mediul înconjurător.
La darea în exploatare a acestei centrale comune precum și ulterior în ședințele asociației de proprietari conducerea și administratorul ne-au repetat până când am înțeles că trebuie să diminuăm consumurile de apă, gaze naturale și curent electric astfel încât să diminuăm costurile de întreținere, ne-au enumerat și explicat în detaliu modurile prin care putem face aceasta la nivel individual și familial.
Tot în scopul de a reduce curentul electric consumat în cadrul asociației de proprietari am stabilit și pus în practică montarea unei instalații electrice interioare cu senzori de prezență cu becuri economice LED pe fiecare etaj care ne oferă lumina dorită când suntem în preajma lor, se sting când ne îndepărtăm și au o durată de viață mult mai mare, ceea ce după darea în exploatare a dus la eliminarea risipei și la economii importante în ansamblul economiilor pe care ni le-am propus.
Pentru o atmosferă agreabilă în zilele toride sau când e vânt puternic ce ridică praful în atmosferă ani de-a rândul s-au plantat copaci, pomi, arbuști pentru gard viu și arbuști pentru flori, astfel încât de primăvara devreme până toamna târziu ne bucurăm de un părculeț între blocurile cartierului, de umbra teilor, castanilor și a altor copaci înalți, de răcoare în sezonul cald, un aer mai curat și un aspect frumos și îngrijit.
Coșurile de gunoi de dimensiuni reduse amplasate lângă băncile montate de primăria orașului, precum și contribuția asociațiilor de proprietari au condus în timp la educarea locatarilor pentru respectarea curățeniei în spațiile verzi și pe aleile cartierului, cu tot mai puține deșeuri aruncate pe jos la întâmplare de către cetățeni care mai au de lucru cu propriile persoane pentru adoptarea de comportamente responsabile cu mediul înconjurător.
În apartamentele personale de asemenea am fost educați să nu aruncăm în chiuvete uleiul sau alte grăsimi arse, zațul de la cafea sau alte produse similare și să punem site în chiuvete ca să nu pătrundă produse alimentare mici care în timp se pot acumula cu grăsimi și pot conduce la înfundarea instalației de evacuare a apei menajere, în vasul de toaletă de asemenea ni s-a spus ce avem voie și ce nu avem voie să aruncăm și în special să nu utilizăm și să nu aruncăm în el oase, obiecte de pânză, șervețele demachiante și altele asemenea care ne pot bloca conducta de evacuare cu scurgeri în apartamentele de la etajele inferioare.
Am observat că în timp ne-am însușit și am respectat toate aceste măsuri de educație civică, astfel încât nu îmi face plăcere când observ manifestări contrare ale altor persoane care vandalizează copacii, pomii, gardul viu, iarba și florile din cartier, aruncă ambalaje, coji de semințe sau chiștoace de țigări oriunde pe jos deși coșurile de gunoi sunt la vedere, sau lasă apa deschisă la pompa și la fântâna arteziană din cartier după ce le folosesc.
Hai să returnăm ambalajele produselor la Farmec!
Deși par niște termeni pretențioși care implică un angrenaj mare de persoane fizice și juridice care pun în aplicare legislația mediului la nivel național și european și care se străduiesc să pună în operă exemplele de bune practici în domeniul mediului, și noi în mediul nostru de viață restrâns putem să contribuim la realizarea managementului durabil al deșeurilor, la punerea în practică a politicilor de sustenabilitate, la realizarea economiei circulare .
De fapt exact în aceasta constă succesul obiectivelor de mediu: adoptarea comportamentelor responsabile față de mediul înconjurător la nivel individual de către un număr cât mai mare de persoane cu punerea în aplicarea a unui număr cât mai mare și mai variat de bune practici. Noi toți suntem destinatarii politicilor publice în domeniul mediului care trebuie să ne modifice comportamentele chiar prin introducerea coerciției statului atunci când nu sunt în acord cu obținerea idealului de planetă verde.
Nu trebuie să facem lucruri complicate care să ne scoată din zona de confort prea mult și nici nu trebuie să depunem eforturi mari atunci când adoptăm conduite prietenoase cu mediul. De exemplu ne putem lua angajamentul că începând de azi vom returna ambalejele produselor de îngrijire personală și de curățenie a casei (#Farmec, #Gerovital, Nufăr, Triumf ș.a.) în magazinele Farmec și Gerovital, pentru a încheia ciclul de viață al acestora.



Rețeaua de magazine de brand deținute de Farmec în care se primesc ambalajele utilizate ale produselor Farmec comercializate cuprinde 8 magazine Farmec, localizate în Cluj-Napoca, Arad, Brașov, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara, 22 magazine Gerovital care se găsesc în București, Brașov, Constanța, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Ploiești, Suceava, Iași, Piatra Neamț, Galați, Oradea, Sibiu, Târgu Mureș și Râmnicu Vâlcea.
Începând cu luna aprilie a anului 2021, clienții pot recicla ambalajele din hârtie, plastic, sticlă și aluminiu ale produselor din portofoliul Farmec la punctele de colectare dedicate din magazinele Farmec și Gerovital din toată țara.
Folosește și tu produse Farmec, Gerovital, Nufăr și Triumf din magazinul online farmec.ro, curăță, clătește și păstrează ambalajele produselor consumate ca să le prezinți în locațiile magazinelor Farmec și Gerovital pentru a beneficia de avantajele campaniei ca la fiecare patru ambalaje reciclate să primești un produs cadou din partea companiei Farmec, pe baza unui cartonaș unde se cumulează câte o ștampilă la fiecare ambalaj returnat.
Pentru că în familia mea și în familiile rudelor, prietenilor și cunoscuților noștri sunt utilizate frecvent dintotdeauna diferite produse Farmec, presupun faptul că și orice alt român a folosit în cursul vieții mai multe produse Farmec. Fiind familiarizați cu aceste produse este foarte simplu să promovăm această campanie în cercurile noastre sociale pentru a beneficia un număr cât mai mare de această ofertă unică: un produs cadou la patru ambalaje returnate. Nu e minunată această informație? Hai să o răspândim atunci și să returnăm toți ambalajele produselor la Farmec!



Dacă și tu obișnuiești folosești produse Farmec sau acum dorești să le descoperi, ca să beneficiezi de cele mai noi promoții online și să îți cumperi oricare produs românesc al companiei Farmec când e la reducere de preț, ori doar vrei să afli noutăți în domeniu poți să urmărești contul de Facebook al companiei Farmec @farmec.romania sau conturile acesteia de Instagram @farmec și @gerovital.romania și vei avea astfel multe ambalaje de returnat și produse cadou de primit în schimbul lor.
Ai aflat de mult timp despre reciclarea cu Farmec pentru o planetă verde, sau ți-am prezentat informații noi în acest articol? Dacă deja ai beneficiat de produse cadou în campania „Ai grijă de natură așa cum ai grijă de tine”, lasă-ne un comentariu în care să ne împărtășești ce ambalaje ai returnat și ce produse ai primit cadou.
Sursa articolului: Farmec, farmec.ro
Sursa fotografiilor: Farmec, farmec.ro, fotografia de copertă editată în Canva
Notă: Articolul a fost scris pentru Proba nr. 24 a concursului SuperBlog 2021, a 23-a ediție a proiectului, care se desfășoară între 1 octombrie – 2 decembrie 2021, titlul probei fiind: Tu ai grijă de natură așa cum ai grijă de tine?
Notă: Găsești aici un articol pentru înscrierea în concurs din care poți să te inspiri dacă vrei să participi și tu în continuarea probelor.