Cuprins:
- Debutul activității de blogging
- Proprietarul, dezvoltatorul, administratorul și scriitorul din bloggerul Emil Călinescu
- Activitatea din culisele biroului fizic și virtual – Partea I
- Continuarea interviului, partea a II-a
L-am cunoscut prin intermediul competițiilor SuperBlog și am admirat realizările și succesele blogger-ului Emil Călinescu încă de la începuturile activității mele în acest domeniu. Încă nu știam câtă muncă de documentare, redactare, tehnoredactare, corectură, alegerea cuvintelor cheie, inserarea link-urilor, fotografii și creare colaje foto, videoclipuri și multe altele presupune activitatea de blogging.
Am înțeles însă rapid faptul că, fără perseverență și mult studiu individual, activitatea de blogging nu dă roade chiar și în prezența talentului desăvârșit și a unei muze fecunde. Cam pe atunci l-am văzut în emisiuni televizate cu titlul mare ”Românul care are 11 bloguri” și imediat mi-am dorit să îl cunosc mai bine ca să învăț să fac și eu o parte din ceea ce face. Acest lucru nu a fost posibil tocmai când aveam nevoie să deprind tainele acestei frumoase activități.
Ideea unui interviu mi s-a părut mult mai inspirată acum, pentru ca toate persoanele interesate să devină bloggeri sau toți bloggerii în formare să aibă un model în persoana bloggerului Emil Călinescu. Da, stimabile domn, consider sincer că ești un model demn de urmat și de aceea mi-am dorit să le ofer tot ceea ce cred că este bun, interesant și util cititorilor acestui blog: interviul despre realizări, succese și obiective cu bloggerul Emil Călinescu:
Debutul activității de blogging
Activitatea de blogger ocupă un loc important în viata ta sau o practici la nivel de hobby? Cum găsești un echilibru între activitatea de blogger și viața privată?
Ce inseamna viata mea? Este un hobby care a ajuns un job. Dar nu e deloc viata mea. Dimpotriva. Constat ca atunci cand merg la masa cu alti bloggeri, eu stau cel mai putin pe telefon. De altfel, acest lucru se intampla si cand ies cu non-bloggeri. Deci n-as putea spune ca asta este viata mea.
Activitatea de blogger cu normă întreagă presupune și multe ore suplimentare. Cum obișnuiești să îți petreci timpul liber, dacă acesta există?
Notiunea de timp liber este una abstracta. Cand citesc o carte este timp liber? Am blog de carte, scriu despre ea, dar citesc in continuare de placere. Tot de placere merg la teatru, tot de placere ma uit la filme. In timpul meu liber? In timpul profesional? Ii las pe altii sa decida.
In plus, daca ies la o bere cu cineva, dezbatem o problema interesanta si apoi scriu despre acel subiect pe blog, pe unul dintre bloguri, se cheama ca a fost timp liber sau intalnire profesionala? Tot altii vor decide.
Eu fac ce fac demult… #CumArZicePoetul.
Când ai inceput activitatea de blogger și ce anume te-a determinat să iei această decizie?
În anul 2008, după ce mi-am dat prima licență și m-am întors de la Paris. Aceasta a fost ordinea. Urma o vacanță lungă și simțeam că urmează un nou început în viața mea. Nu stiu să explic, a fost ceva ce am simțit: că am terminat facultatea, că am fost la Paris. M-am întors de acolo o altă persoană.
Competitia fiind imensă în mediul online, cum “ti-ai gasit vocea” specifică profesiei de blogger?
In primul rand, trebuie sa-ti propui asta. Sunt mulți care vor pur si simplu sa scrie ca la scoala: ceva de bifat. Nu pun suflet, nu cauta originalitatea. Unii chiar copiaza. Nu-i intereseaza sa aiba propria voce. Vor doar beneficiile de pe urma bloggingului. Care la un moment dat nu mai vin.
Deci, ca sa rezum: pentru a-ti gasi vocea trebuie intai sa o cauti, sa-ti propui sa ai o voce unica. Apoi sa cauti in tine: la ce te pricepi, ce studii ai, cum te ajuta ele. De acolo pornesti.
Ai scris de la început pe mai multe nișe și pe bloguri generale, sau ai oscilat intre ele pana când ai ales o nisa favorita?
Nu am o nisa favorita. Sunt mai multe nise pe care scriu. Si mai sunt altele pe care-mi doresc sa intru. Sunt prea mare sa incap intr-o singura nisa.
Blogurile tale sunt în procent maxim creație personală încă de la început sau ai beneficiat și de experiența unor profesioniști? Cum ai depășit provocările începătorului?
La inceput, WordPressul nu se instala prin Softacolus. Am apelat la niste prieteni pentru primele 3 bloguri. Apoi singur. Eu sunt lup singuratic, asa ca n-as concepe sa las asta pe mana altcuiva. Da, apelez la prieteni care se pricep atunci cand am probleme. Dar cam atat.
In rest, inclusiv designul trebuie sa fie ceva care sa ma reprezinte. Fie si prin faptul ca nu arata bine. Nu arata chiar PROFI. Stiti voi: scriitorul ala care e imbracat mai aiurea, mai neingrijit. Face parte din personalitatea lui.
La cat timp dupa ce ai inceput activitatea de blogger, ai inceput sa iti monetizezi site-ul? Cum ai procedat la început și ce ai schimbat pe parcurs?
In 2008 mi-am deschis primul blog. In 2011 am scris primul advertorial. M-am inscris pe o platforma, am primit oferta. Evident ca si acea platforma de intermediere a primit ceva. Mult. Dar m-am bucurat ca am scris primul advertorial. In 2012 deja treceam la profesionisti.
Iar de schimbat ma schimb constant. Am si zis mai sus: acum sunt nemultumit inclusiv de articole din 2021. Atat de pretentios sunt.
Unde îți sunt găzduite blogurile și de ce ai ales respectivele platforme?
Am început pe BlogSpot, dar am rămas pe WordPress. Când am trecut de pe BlogSpot (blogger, platforma lui Google) pe WordPress am simțit că am trecut în alt secol. Nu zic de opțiuni, sunt cam aceleași pe Blogspot, este pur și simplu ceva de feeling. Un blog pe Blogspot, oricât de bine ar arăta, pare din secolul trecut. Mă rog, exagerez, dar tot pare maximum din 2010.
Proprietarul, dezvoltatorul, administratorul și scriitorul din bloggerul Emil Călinescu
Blogurile pe care publici articolele sunt generaliste sau de nișă? Ce fel de servicii oferi cititorilor tăi?
Dețin 11 bloguri, câteva generaliste, câteva de nișă. Dacă-mi permiți, le voi prezenta pe toate. În ordinea numerelor de pe tricou, adică în ordinea în care le-am făcut.
S-o ardem studențește
Primul blog este cel vechi, păstrat pe subdomeniu – https://emilstudentulminune.wordpress.com/. Este un blog unde atunci când scriu, rar, o fac pe teme educaționale. Ultima oară am scris despre faptul că nu mai avem nicio universitate în top 1000.
EmilCalinescu.eu
Al doilea blog, în ordinea apariției, este blogul meu personal generalist – emilcalinescu.eu. Deși îi zic un blog cu de toate, este de fapt un blog pe care scriu foarte rar. Din ce în ce mai rar.
În ultima vreme am scris mai des, am avut niște idei, niște concepte, pe care am vrut să le scriu. Am vrut să rămână scrise acele lucruri. Multe dintre articole fuseseră dospite în draft mult timp. Ultimul dintre ele este cel despre gândirea binară.
Minunat.eu
Al treilea blog este cel mai minunat dintre ele – minunat.eu. El are o poveste interesantă. Este, de fapt, unul dintre principiile pe care le aplic deseori. Ideea este că atunci când am trecut pe domeniu propriu, aveam de ales între un blog cu numele meu și un blog care să păstreze cuvântul minunat. Minunatul, studentul-minune, minunăție. Ceva de genul.
Într-un final, le-am făcut pe ambele. Aici, fără să mă mândresc cu asta, scriu mai des advertoriale decât non-advertoriale. Ultimul articol este din februarie acest an, fiind despre … încălzirea în pardoseală. Am câteva articole de umor, nișa pe care voiam să mă axez. Pe care ar fi o idee bună să mă axez. Cândva.
CinEmil.ro
Al patrulea blog, cinemil.ro, este primul blog de nișă. A apărut cumva din joacă. În glumă. Întâi primisem 2 reproșuri: primul era legat de faptul că nu pot deveni partener media al niciunui festival atât timp cât am doar blog generalist; și al doilea, de un alt blogger cinefil, care spunea că nu mă poate cita atât timp cât acolo sunt doar site-uri de nișă. De profil.
Aici scriu mult și des. În momentul în care răspund acestor întrebări, cel mai recent articol este cel despre filmul Zăpada de august. Însă in funcție de când apare interviul, s-ar putea să găsiți alte câteva articole înaintea lui. Vorbesc la modul cel mai serios.
LaTeatru.eu
Blogul de teatru, lateatru.eu, este una dintre surprizele plăcute. Nu credeam că are trafic atât de bun. Dar traficul nu este mare comparativ cu altele. Ideea acestui trafic este că-i nișat. Un trafic țintit, strict al iubitorilor de teatru.
Pentru că acum e încă vacanță teatrală, cel mai recent articol, în momentul în care răspund acestor întrebări, este un advertorial despre Netflix. Trebuie să trăiesc și eu cumva, nu? Însă, exact ce ziceam mai sus, vor apărea cât de curând altele.
Blond.ro
Blogul cel blond, blond.ro, a apărut în același timp cu blogul de teatru. Însă, deși planurile mari le aveam cu acest blog, succes a avut celălalt. Acesta își dorea să fie un blog al vlogului, să am vloguri, clipuri, urmând ca aici să le explic. Cumva. N-a fost să fie. Imaginați-vă că cel mai recent articol de aici e din 2021. Da-l învii eu cât de curând.
PolitiCalinescu.ro
Blogul politic, politicalinescu.ro, este un blog mai populat decât ați crede. Pe acesta l-am făcut la sugestia unei PR-iste de teatru. Vorbesc serios: îmi făceam un blog, o nișă, așa că restul nișelor apăreau pe blogul generalist.
Eh, la un moment dat, într-un an electoral, apăruseră multe articole politice acolo. Și un articol despre un spectacol de teatru apăruse fix între 2 articole politice. Și nu dădea bine.
Așa că acest blog a fost cumva o necesitate: am izolat politica de restul nișelor. Deși, fie vorba-ntre noi, abordez probleme politice și-n articolele culturale. Dacă e un film politic, ce ați vrea să fac? Aici, cel mai recent articol este cel despre Crin Antonescu din 19 august.
CristianManea.eu
Blogul CristianManea.eu este cel mai ciudat dintre ele. Cristian Manea este un personaj fictiv creat de mine. Momentan a apărut într-o povestire scurtă, publicată într-o antologie. Dar va mai apărea. Promite să revină în forță.
El e bloggerul universal. Tot ce face el, pe lângă partea ficționată, sunt chestii adevarate, întâmplate prin blogosferă. Ultimul său articol este un advertorial, pentru că asta scrie un blogger universal: advertoriale.
LaStadion.eu
Blogul de fotbal, LaStadion.eu, deși pare mai mic și mai pricăjit, are planuri mari. A fost acreditat în multe locuri, la multe meciuri, cel mai recent la 2 meciuri ale lui Dinamo Kiev (cele jucate la București). Însă cel mai recent articol este cel despre condiția fizică a jucătorilor fotbal autohtoni. Citiți-l, că este interesant. Zic.
CitestEmil.ro
Deși este penultimul în ordine cronologică, printre cele mai noi, CitestEmil.ro, blogul de carte, a ajuns blogul meu emblemă. Este printre cele mai urmărite bloguri ale mele. Aici scriu mult și des pentru că citesc mult și des. Ceea ce e de bine. Zic. Cel mai recent articol este cel despre romanul Fantoma de Jo Nesbo, volumul numărul 9 al seriei Harry Hole.
HalestEmil.ro
Ultimul, dar nu cel din urmă, este HalestEmil.ro, blogul meu de mâncare. Aici cel mai recent articol este scris în iulie 2023, fiind despre o practică ce nu mă avantajează deloc: în Franța, Spania și Grecia (și prin Italia), restaurantele sunt închise de pe la 15 până pe la 18-19. Ceea ce, repet, nu-mi surâde deloc. Vedeți voi în articol de ce.
Gata, am terminat!
Activitatea din culisele biroului fizic și virtual – Partea I
Unde te simți inspirat să scrii și unde obișnuiești să lucrezi pentru activitatea de blogging?
As zice ca acasa, de la propriul birou din propria camera. De aici scriu cel mai des, dar de fapt cea mai multa inspiratie am cand sunt plecat. Uneori ma oftic, caci umblu mult, fac multe, si sunt parca prea obosit sa scriu. Uneori imi pastrez ideile in minte, scriu 2-3 cuvinte pe Facebook, urmand a detalia pe blog cand revin.
Care este lungimea textului pe care o preferi atunci cand scrii un articol?
Eu imi propun sa scriu de minimum 600 de cuvinte. Cand am ajuns la 700, ma gandesc daca pot incheia. Uneori depasesc 1000, chiar 2000, dar sunt raritati. In principiu, vreau sa am undeva sub 1000.
Publici pe bloguri conform unui calendar editorial prestabilit?
Calendarul meu editorial este sa scriu, IN MEDIE, minimum 1 articol pe zi. Adica 7 pe saptamana. Avand in vedere numarul de bloguri, nu e exagerat. Ideea e alta: daca scriu azi 3 si maine 3, pot sta 2 zile degeaba. Degeaba nu inseamna ca nu scriu nimic, ci inseamna ca nu scriu … pe blog.
Care este frecventa cu care publici blog post-uri? In general, cat timp zilnic aloci cercetării și scrierii efective pe blog?
Așa cum am mai precizat, IMI PROPUN sa scriu 1 articol pe zi. In medie. In ultimele 3 saptamani, am avut cam 10 pe saptamana. De scris, MAXIMUM 3 ore dedic scrisului. Pe bloguri.
Dar postez constant pe facebook, raspund comentariilor, trimit mailuri. Eu nu sunt doar CONTENT WRITER, sunt si om de pr, de marketing, ma ocup si de campanii facebook. Sunt cu de toate, ca sa zic asa.
Îți administrezi singur activitatea sau apreciezi avantajos să delegi altor persoane sarcini ale blogurilor tale?
Am mai trimis prieteni la film in locul meu, sa scrie despre film ulterior. Nu mai fac asta pentru ca am ajuns la un nivel pe care nimeni dintre cei care NU SCRIU CONSTANT nu-l ajunge. Acum 6 ani, gaseam 3-4-5 prieteni care sa scrie la fel de bine ca mine. Acum rar gasesc.
Ultima oara cand am facut asta a fost la Avatar 2. Asta pentru ca dispretuiesc profund acel film. Deci macar articolul scris nu este unul plin de ura.
Având vechime în această branșă ți-ai format deja nișe preferate pentru colaborări cu advertiserii? Care sunt colaborarile pe care le preferi?
Eu nu refuz nicio nisa. Insa nu laud ce nu e de laudat. Pot scrie pe un subiect, pe orice subiect, dar in felul meu, in stilul meu. Si nu, nu dezvalui colaborarile preferate. Am, dar nu dezvalui.
Care sunt site-urile tale preferate pentru fotografii gratuite și de unde iti procuri imaginile pe care le inserezi într-un blog post?
Depinde de nisa. Pe nisele mele e mai usor: posterul unui film ori coperta unei cărti sunt gratuite. Pe blogul de carte fac un colaj (la 95% dintre articole): poza mea (a autorului articolului), a cartii coperta) si a autorului cartii. Sunt si exceptii.
Continuarea interviului, partea a II-a
Continuarea interviului te invit să o descoperi pe site-ul timpul-liber.com în blog post-ul ”Inspirație pentru activitatea de blogger. Interviu cu bloggerul Emil Călinescu – Partea a II-a”.
Sursa fotografiilor: blogger Emil Călinescu, bloguri și profil Facebook.
Sursa articolului: blogger Emil Călinescu.
Frumos interviul cu domnul blogger cu greutate
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc mult! Am pus link de legătură în site cu interviul precedent.
ApreciazăApreciază