Parchetul din lemn: Alma Parchet – lux, natură, ecologie

Știi care ar fi cea mai mare dovadă de respect a agenților economici de la care îți faci cumpărăturile pentru tine, familia și casa ta? Aceea că îți oferă și îți vând exclusiv produse de cea mai bună calitate, în acord cu normele de ecologie și de sănătate publică, la prețuri corecte. Acesta e idealul spre care tindem, fără să îl fi atins, dar oare ne îndreptăm în această direcție din convingere?

Cum pot precauțiile să influențeze mediul economic

Dacă vei citi absolut toate etichetele articolelor pe care le cumperi zilnic vei realiza faptul că, în multe cazuri, nu toate produsele pe care le folosești sunt 100% naturale, nu provin exclusiv din surse naturale. Aceste aspecte ar trebui să fie în centrul preocupărilor fiecăruia dintre noi, atunci când suntem consumatori, pentru a face alegeri sănătoase.

Uneori s-ar putea să constați faptul că unii actanți din spațiul public fac din sănătatea publică o prioritate doar la nivel discursiv. Alteori ai putea crede că unii nu dovedesc preocupare pentru ecologie mai mult decât strictul necesar pentru a evita amenzile și suspendarea activității. Te-ar putea pune pe gânduri și aflarea compoziției unor produse pe care le-ai consumat frecvent de plăcere, sau cu care ți-ai amenajat mediul ambiental.

Ai putea ajunge și la concluzia că suntem prea distrași de obligațiile zilnice, prea preocupați de a ne procura plăcere imediată, prea constrânși de limitele bugetelor personale pentru a ne lua în toate cazurile precauțiile atunci când cumpărăm zilnic câte ceva. Dacă ne oprim din această continuă alergătură, prin alegerile noastre, putem să contribuim la direcționarea mediului economic să ne livreze numai produse naturale.

Procedând în mod precaut, fără niciun mare efort, mediul economic ar excela fără excepție pentru că ar fi nevoit să se adapteze la noile obiceiuri de consum ale populației, dacă își vor dori să dezvolte afaceri prospere pe termen lung. Unii agenți economici au înțeles noile preocupări ale societății moderne pentru calitate, ecologie și sănătate și acționează ca atare pe piața de consum, din respect pentru companiile lor, din respect pentru clienții lor.

Aici pe blog sunt promovați astfel de producători românești care și-au propus să nu facă rabat de la calitate atunci când creațiile lor ajung în casele românești. Cunoști deja din propriile experiențe faptul că este reconfortant ca, atunci când alegi produse pentru casă, să ai convingerea că meriți tot ce este mai bun și să îți permiți să acționezi ca atare Spre exemplu, alegerea pardoselilor din lemn ai putea să o percepi ca pe o opțiune de durabilitate, confort, ecologie și nu numai.

Povestea parchetului care a produs mulțumire

Povestea membrilor unei familii beneficiare de produse și servicii premium ar putea deveni o sursă de inspirație pentru tine. Aceștia, după o incursiune în magazinele fizice și online în căutarea uneia dintre cele mai bune soluții de pardosire, au văzut în pardoselile din lemn o opțiune de durabilitate și nu au ezitat. Au adus în locuință parchet de lux din lemn de la Alma Parchet care produce satisfacție.

Știi de ce astfel de clienți sunt mulțumiți și fericiți cu alegerile lor? Pentru că, având venituri peste medie, și-au permis să iubească frumosul, să îl caute și să îl obțină. Pentru că și-au permis financiar să caute calitate premium, materiale naturale, ecologice, de lux, cu aspect superb, au preferat să aducă o fărâmă din natură în casa lor: parchet premium.

Pentru că s-au aflat printre prospecții norocoși care întâlnesc oferta concordantă cu pretențiile lor, protagoniștii acestei povești și-au primit recompensa pentru o alegere inspirată. Au accesat soluțiile la cheie oferite de către Alma Parchet de asigurare a montajului chiar acasă la ei, iar acum nu le rămâne decât să se bucure de rezultat. Ei și-au acordat o răsplată a faptului că merită ce e mai bun pentru casa lor atunci când bugetul familiei le-a permis.

Și-au dorit și au reușit să dea expresie emoțiilor personale privind parchetul montat în casa lor, călcând cu satisfacție pe căldura materialului, bucurându-se de confort sporit. Experiența lor fericită ar putea deveni povestea celor mai norocoși dintre noi, care câștigă din muncă suficient de mulți bani încât să își permită produse din lemn de lux în locuințele lor.

Ce tipuri de pardoseli din lemn ți-ai putea dori

Vestea bună este că și tu ai putea deveni la un moment dat un astfel de client mulțumit, urmând exemplul protagoniștilor acestei povești cu final fericit. Pardoseli din lemn: lux, natură, ecologie – nu îți surâde ideea? Iată principalele game de produse ale Alma Parchet:

  • Parchet din lemn de lux (parchet curb, parchet cu 22 de straturi de finisaj, modele cu design Versailles, parchet Chevron sau Herringbone); 
  • Parchet din lemn masiv: esențe autohtone și exotice;
  • Parchet stratificat (de asemenea, parchet din lemn);
  • Parchet pentru încălzire în pardoseală (parchet dublu stratificat și triplustratificat).

O incursiune online pe site-ul almaparchet.ro ți-ar putea clarifica dorințele și nevoile de amenajare interioară a locuinței sau a biroului tău. Făcând cunoștință cu obiecte de lux, natură, ecologie poate că ți le vei dori în viața ta și vei face tot ce e permis ca să le ai. Meriți ce e mai bun!

Sursa articolului: Alma Parchet

Sursa fotografiilor: Alma Parchet

Nota: Articolul a fost scris pentru proba nr. 1 din cadrul celei de-a 28-a ediții a competiției de blogging creativ organizată de SuperBlog, cu tema ”Pardoseli din lemn: lux, natură, ecologie. Meriți ce e mai bun!” propusă de sponsorul Alma Parchet.

Lasă un comentariu