Husa, folia și încărcătorul telefonului mobil sunt accesorii indispensabile

Cuprins:

  1. Accesoriile telefonului mobil nu sunt obiecte de fițe
  2. Husa, folia și încărcătorul telefonului mobil sunt accesorii indispensabile
  3. O lume mereu conectată, cu Spacer

Trăim într-o perioadă în care nu ne imaginăm cum ar fi lumea noastră fără telefonul mobil și accesoriile acestuia ca: huse telefon, folii telefon, încărcătoare smarthpone, căști telefon, suport telefon. Am trăit și în perioada dinainte de revoluția din decembrie 1989 în care nimeni nu avea telefon mobil, aveam doar telefoane fixe. Ne-am descurcat atunci fără telefoane mobile sau smartphone-uri pentru că nu știam că există, nu știam să ni le dorim și nu aveam internet.

Acum însă, după mulți ani în care telefonul smart a devenit un fel de prelungire a mâinii noastre, este greu de presupus faptul că ne-am obișnui cu ușurință dacă nu l-am mai avea. Deși telefonul mobil smart a devenit foarte important pentru oricare dintre noi, nu am avea ce să facem cu el dacă nu ar exista un încărcător și o priză alimentată cu curent electric sau o baterie externă cu care să îl încărcăm periodic.

Dacă și tu ai telefon mobil, la fel ca aproape toată lumea de altfel, bănuiesc că ai experimentat momentul în care i s-a descărcat bateria și nu aveai un încărcător telefon la îndemână. Presupun că îl verifici constant să fie încărcat mai ales când pleci de acasă sau de la locul activităților tale zilnice.

Mie mi se întâmplă la fel chiar dacă aș avea multe nemulțumiri de comentat în ceea ce privește actualul meu încărcător care nu își mai face treaba corect, complet și la timp. Nu este singurul accesoriu important, întrucât husa și folia de protecție a ecranului telefonului mobil joacă un rol foarte important, așa cum vei vedea în continuare că am experimentat

Accesoriile telefonului mobil nu sunt obiecte de fițe

Probabil nu doar mie mi s-a întâmplat să merg în oraș cu diverse treburi și să fiu atrasă într-un magazin cu haine de reducerile afișate în geam. O fi ceva normal pentru mulți dintre noi să plecăm cu banii pregătiți pentru anumite cumpărături și să aducem acasă cu totul altceva pentru că l-am găsit la preț mai bun. Poate că se putea întâmpla oricui să rămână cu telefonul mobil în mână în magazin, după o conversație.

Sursa fotografei: spacer.ro

O fi posibil și să își fi ținut cineva telefonul în mână în timp ce se uita și punea mâinile pe hainele expuse în magazin pe umerașe pe stative de diferite înălțimi. Totuși, cred că doar mie mi se putea întâmpla să îmi cadă noul telefon mobil, fără husă și folie de protecție, din mână pe cimentul din magazin și să i se spargă ecranul. Nu a mai funcționat, nu i s-a mai aprins ecranul care era separat de linii în câteva cioburi fixe.

A doua zi l-am dus la un centru de reparat telefoane și mi s-a spus că are display-ul spart, nu se poate repara. Avea posibilitatea să îl înlocuiască dacă doream să comande unul. La verificarea prețurilor online am constatat că display-ul nou ar fi costat mai mult decât costase telefonul Smart la promoție cu abonament inclus și că era mai ieftin să plătesc un alt telefon Smart la promoție cu încă un abonament.

I-am urmat sfatul, am cumpărat un alt telefon inteligent cu abonament și am continuat să plătesc primul abonament pentru care aveam un telefon mai vechi. De data aceasta am înțeles din propria experiență faptul că husa telefonului împreună cu folia de protecție a ecranului sunt imperios necesare și pot preveni o pagubă.

Cum au fost zilele mele fără telefonul mobil? Nu ți-aș dori să cunoști ce înseamnă să nu mai poți fi contactat telefonic, să nu mai poți iniția apeluri telefonice, ori să nu poți accesa internetul, aplicațiile, motoarele de căutare, rețelele sociale. Ești complet rupt de lume, de ceea ce este important și care te menține în legătură cu toți cei care contează pentru tine. Mai rău este faptul că tocmai atunci simți nevoia imperioasă să folosești telefonul mobil, fix când nu îl mai poți accesa.

Îmi era necesar ecranul mare al telefonului mobil inteligent în activitatea mea pentru accesarea internetului și efectuarea diverselor operațiuni, pentru că altfel aș fi meritat un telefon cu taste model foarte vechi. Nu sunt prea aspră cu mine pentru că eu știu exact ce făceam când mi-a căzut telefonul din mână, iar soțului i-am spus mai târziu după ce s-a rezolvat și achiziția celui de al doilea telefon și am mai uitat de supărare.

Sursa fotografei: spacer.ro

Magazinul de haine cu pricina era de fapt un magazin de haine second hand care avea reduceri mari în chiar acel moment. Era îmbulzeală mare când fiecare client nu știam cum să triem mai repede hainele de pe umerașe ca să vedem dacă luăm ceva și să nu le ia altcineva. Ca să iau un chilipir mi-am făcut această pierdere, ca să fac economii nu mi-am cumpărat o husă bună și o folie de protecție groasă pentru ecranul noului telefon.

Așa am aflat din propriul buget faptul că accesoriile telefonului mobil nu sunt obiecte de fițe, ci bunuri necesare la fel de importante ca și telefonul mobil. Există cazuri în care chiar acestea îi prelungesc durata de viață și îl transformă în bun de folosință îndelungată. Nu foarte îndelungată însă, pentru că au grijă producătorii să ne dorim și să considerăm că ne sunt necesare noile modele de smartphone pe care le pun pe piață.

Husa, folia și încărcătorul telefonului mobil sunt accesorii indispensabile

Clar meritam să folosesc cel mai vechi tip de telefon mobil cu taste pentru că nu am făcut nici economii, nici nu mi-am cumpărat chilipiruri, ci mi-am spart noul telefon mobil din neatenție și nechibzuință. Am pierdut acest telefon nou, dar m-am ales cu un telefon mobil nou și mai bun și cu două abonamente de plată în final. I-am cumpărat de la început husă de protecție și folie de protecție de bună calitate ca să nu mai am surprize neplăcute.

Ca și când eram hotărâtă să colecționez toate întâmplările idioate în legătură cu telefoanele mobile, am fost din nou protagonista uneia. Am mers să duc gunoiul la platforma de containere ecologice de lângă bloc și, în loc să arunc doar sacul cu gunoiul mi-a scăpat pe fanta pubelei și noul telefon mobil. În viziunea mea a fost logic să mut telefonul în mâna cu sacul menajer ca să ridic capacul pubelei cu cealaltă mână.

Sursa fotografei: spacer.ro

Necazul era că nu am transferat din nou telefonul în cealaltă mână, nu l-am pus pe o altă pubelă sau jos, ci i-am dat drumul împreună cu sacul menajer în pubela de sub pământ. O disperare teribilă am simțit până când am mers în cealaltă parte a blocului, am strigat soțul să coboare și am revenit lângă pubelă ca să o păzesc să nu mai pună cineva gunoi tocmai în aceea peste telefonul meu. După ce ne-am chinuit inutil o vreme, mi-am amintit că mă amuzase o astfel de poveste a unei doamne care își aruncase cheile în pubelă, a sunat la societatea de salubritate care au venit și i-au restituit cheile.

La auzul poveștii soțul a luat decizia să caute în telefonul lui pe internet numărul de telefon al societății de salubritate, i-a sunat, le-a spus ce am făcut și i-au promis că vor veni să scoată platforma ca să îmi restituie telefonul. Întâmplarea a fost una cu final fericit pentru că s-au ținut de cuvânt, nu a durat mult până când au venit cu mașina mare, au scos pubelele de sub nivelul platformei și mi-au dat telefonul.

I-au spus soțului că e o practică obișnuită să fie chemați pentru că s-au aruncat accidental diverse lucruri în pubelele cu gunoi menajer. Parcă povestea lor a făcut să pară umană prostia pe care o făcusem eu. Pentru persoanele interesate să fie protagonistele unei astfel de tâmpenii menționez faptul că nu ne-a costat nimic deplasarea mașinii și manopera angajaților de la compania de salubritate. Totuși, nu e sigur dacă în viitor nu vor pune taxă pe acest serviciu pentru că, sincer, unii chiar am merita să plătim neatenția puerilă.

De data aceasta telefonul meu era intact, nu i s-a întâmplat absolut nimic fiind protejat de husă și folia groasă. Le-am curățat bine cu soluții dezinfectante și erau ca noi. În prezent am același telefon mobil, însă husa am schimbat-o periodic, folia de protecție necesită înlocuire pentru că s-a fisurat, iar încărcătorul mă supără de destul de multă vreme pentru că nu își mai face treaba deși este cel care a venit în cutia smartphone-ului.

Accesoriile telefonului mobil necesită înlocuire periodică în cazul meu pentru că nu sunt cea mai grijulie persoană pe care o cunosc. Husa, folia și încărcătorul telefonului mobil sunt accesorii indispensabile. Din nefericire, am aflat pe propria cheltuială importanța unei huse pentru telefon și a unei folii pentru telefon și nu mai vreau să folosesc vreodată telefonul mobil fără să fie protejat de aceste două accesorii. Ar fi fost mai simplu să urmez sfaturile de pe site-ul unui producător cunoscut.

O lume mereu conectată, cu Spacer

Când am nevoie de încărcător telefon, husă telefon, folie telefon, precum și diferite periferice PC și gaming intru pe site-ul spacer.ro pentru că eu știu deja cum aduce Spacer tehnologia acasă, ceea ce poți afla și tu de pe acest blog. Nici nu trebuie să cauți mult pe acest site pentru că totul este foarte ordonat și găsesc exact ce îmi trebuie.

Imediat am găsit un încărcător telefon 2 în 1: Incărcător wireless stand Spacer 2 in 1, Stand + Fast Charge 10W Qi, cablu micro-USB to USB inclus „SPAR-WCHG-01” care combină încărcătorul wireless și suportul telefonic într-un singur produs, conceput pentru a asigura compatibilitatea cu o gamă largă de telefoane. Nu e minunat? Mie mi se pare grozav, elegant, frumos și foarte ușor de utilizat. Are un aspect superb pe orice birou, iar prețul este accesibil și atractiv.

Incărcător wireless stand Spacer 2 in 1, Stand + Fast Charge 10W Qi, cablu micro-USB to USB inclus „SPAR-WCHG-01”. Sursa fotografei: spacer.ro

Despre huse telefon de pe spacer.ro aș putea spune o întreagă poveste pentru că sunt modele probabil pentru majotitatea smartphone-urilor cunoscute. Am folosit funcția de căutare de pe site pentru telefonul meu Samsung Galaxy și mi-a selectat husa modelului de care aveam nevoie. Poți face un exercițiu simplu ca să te convingi și tu dacă îți găsești tipul de husă pentru telefon și dacă ai văzut modelele Spacer până în prezent.

HUSA SMARTPHONE Spacer pentru Samsung Galaxy A13, grosime 2mm, material flexibil silicon + interior cu microfibra, negru „SPPC-SM-GX-A13-SLK”. Sursa fotografei: spacer.ro

De data aceasta folia telefonului meu nu va mai fi similară cu telefonul, ci va fi special concepută pentru acesta pentru că am găsit una special concepută pentru smartphone-ul meu: FOLIE STICLA Spacer pentru Samsung Galaxy A13, grosime 0.3mm, acoperire totala ecran, strat special anti-ulei si anti-amprenta, Tempered Glass, sticla 9D, duritate 9H „SPPG-SM-GX-A13-TG”

FOLIE STICLA Spacer pentru Samsung Galaxy A13, grosime 0.3mm, acoperire totala ecran, strat special anti-ulei si anti-amprenta, Tempered Glass, sticla 9D, duritate 9H „SPPG-SM-GX-A13-TG”. Sursa fotografei: spacer.ro

Iată cum din câteva căutări pe site-ul spacer.ro mi-am găsit direct de la sursă husa, folia și încărcătorul indispensabile pentru telefonul meu mobil. Totodată, în ceea ce mă privește, Spacer și-a îndeplinit misiunea pentru a mă face client fericit, așa cum se poate întâmpla și în cazul tău:

Misiunea noastră este aceea de a crea confort tehnologic prin echipamente electronice, IT și GSM livrate în fiecare casă. În cei peste 10 ani de când suntem alături de tine, portofoliul nostru s-a dezvoltat continuu, ajungând să acopere o gamă largă de produse: accesorii smartphone, periferice PC, accesorii laptop, soluții de stocare, cabluri, produse pentru gaming etc.

Periodic lansăm produse noi pentru a fi în pas cu tehnologia, pentru a te ajuta să fii mai eficient, să comunici mai rapid și mai bine, pentru a-ți petrece timpul liber într-un mod plăcut. Ne propunem să-ți oferim calitate, confort în utilizare și un preț accesibil. Vei găsi o gamă variată de produse și vom fi alături de ține pentru ca tu să faci cele mai potrivite alegeri în funcție de nevoile și preferințele tale.

(Spacer.ro)

Vizitează și tu magazinul online spacer.ro și descoperă accesorii smartphone, periferice PC, accesorii laptop, soluții de stocare, cabluri, produse pentru gaming și multe altele. Vei avea multe surprize să găsești produse pe care poate că ți le doreai de mult timp. Le poți comanda online direct pe site și te vei convinge că Spacer îți aduce tehnologia acasă și te menține conectat cu tehnologia și, prin intermediul ei, cu lumea.

Sursa articolului: Spacer.ro

Sursa fotografiilor: Spacer.ro

Nota: Articolul a fost scris pentru proba nr. 3 din cadrul celei de-a 25-a ediții a competiției de blogging creativ ”Storytelling la puterea SuperBlog” organizată de SuperBlog, cu tema ”O lume mereu conectată cu Spacer” propusă de sponsorul Spacer.ro.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s