Produsele Orgran ajută la crearea preparatelor culinare sigure

În familie, printre rudele și prietenii mei este cunoscut faptul că îmi place să gătesc și chiar fac mâncare și prăjituri bune și uneori chiar foarte bune. Am învățat să gătesc în adolescență, în principal ciorbe și diferite mâncăruri scăzute din legume și în combinații asemănătoare regimului alimentar, adică ceea ce în zilele noastre numim mâncăruri vegane.

Mă confruntasem toată copilăria și adolescența cu o gastrita hiperacidă care după două tubaje gastrice și ani de tratament medicamentos și regimuri alimentare întrerupte s-a transformat în ulcer duodenal cu nișă. Nici nu îmi aminteam cum era să nu am arsuri stomacale sau dureri ca o gheară care strânge în stomac.

Cu ajutorul tratamentului medicamentos, spitalizării și regimului alimentar preponderent vegan, cu legumele fierte în mâncăruri preparate după rețete vegetariene, am reușit să scap de operație și să duc o viață normală. Treptat nu am mai avut nevoie de tratamente medicale, însă tot restul vieții până în prezent am preferat să gătesc personal, să îmi conserv fructele și legumele personal fără conservanți sau alte adaosuri și să mănânc preponderent acasă.

De asemenea cel mai adesea mi-am făcut pâinea în casă pentru că am încercat să țin o dietă fără gluten, având predispoziție la alergii alimentare datorită acestui compus. De aceea am folosit destul de des făină fără gluten în preparatele mele culinare și ori m-am obișnuit eu cu ea, ori chiar așa este: nu văd nicio diferență în modul de preparare, gust, miros, aspect al preparatelor față de făina de grâu cu gluten din comerț.

De fapt gustul preparatelor în casă este incomparabil mai bun față de multe produse din comerț, chiar dacă nu întotdeauna îmi reușește să aibă și același aspect perfect. Ador însă să mănânc și pâine uscată fără gluten sau fără lactoză/gluten cu diferite adaosuri de produse vegane pe care o consum ca atare ca gustare sau când am nevoie să înlocuiesc crutoanele obișnuite lângă supă, ciorbă sau supă cremă de legume.

nextstep.ro/paine-uscata/orgran-crackers-din-hrisca-x-100g
nextstep.ro/paine-uscata/orgran-crackers-din-chia-x-100g

Tot datorită acestor probleme de sănătate și al faptului că am vrut să le țin sub control am învățat foarte tânără fiind să fac prăjituri de casă cu diferite creme și frișcă vegană, fructe, specializându-mă pe parcurs pe măsură ce experimentam rețete vegane și am fost întotdeauna mai sigură așa de ceea ce mâncăm. Mi-a plăcut întotdeauna să glumesc când a fost cazul să fiu lăudată zicând „Am și eu o calitate: gătesc bine pentru că îmi place să gătesc”. Puțini știu faptul că am fost constrânsă de împrejurări să aflu combinațiile de produse din care rezultă mâncăruri gustoase și cât mai sănătoase.

Dacă ți-ai propus deja să îți pară rău pentru mine află că nu m-am chinuit deloc mai ales de când au fost introduse pe piața din țara noastră produsele fără gluten Orgran pe care poți să le descoperi în magazinul online nextstep.ro. Produsele lor fără gluten sunt ideale și pentru persoanele care prezintă intoleranță la gluten și cele care au boala celiacă. Cred că mi-am comandat online de pe acest site o mulțime de dulciuri vegane, în special biscuiți fără gluten și alergeni, știut fiind că ulceroșii mănâncă aproape zilnic biscuiți dacă vor să își țină sub control aciditatea gastrică.

nextstep.ro/biscuiti/orgran-biscotti-cu-ciocolata-clasici-x-150g
nextstep.ro/biscuiti/orgran-inimioare-fragede-premium-fara-gluten-si-alergeni-x-150g

Alimentația corectă este o alegere bună și depinde de organism

Nu mai țin de mult timp regim strict, însă nu am renunțat să îmi fac conservele și să gătesc corect în casă și poate tocmai de aceea gastrita hiperacidă sau ulcerul nu au revenit. Întotdeauna am fost preocupată de emisiuni televizate despre nutriție, de cărți vechi de bucate, de produse alimentare naturiste, de modul corect de a combina produsele alimentare pentru a mânca echilibrat sau corect.

Am fost atenționată de multe ori de femei moderne să nu mai conserv legume și fructe pentru că se găsesc proaspete în tot timpul anului în supermarketuri. Voi fi de acord să nu mai fac această activitate demodată care îmi consumă mult timp atunci când legumele și fructele din supermarketuri vor avea dimensiunile, aspectul și gustul celor pe care le aduc țăranii în piețe în sezoanele normale de recoltare.

Mi s-a spus de asemenea de multe ori că gem rafturile magazinelor de conserve și eu tot nu încetez să conserv legume și fructe. Nu resping ideea cumpărării conservelor după ce le citim bine etichetele. Atât timp cât pe cutiile de pastă de tomate și bulion scrie că au în conținut 12% pulpă de roșii iar diferența de 88% este altceva, atunci cred că nu ar trebui să se scandalizeze nimeni de faptul că eu pun în borcanele de pastă de roșii sau de bulion 100% roșii pentru că nu vreau chimicale, conservanți, zaharuri și sare prin cămară și prin mâncare.

Dacă eforturile pe care le-am făcut eu pentru mine și familia mea de a găti în casă cât mai corect ar fi greșite și dacă se găsește absolut tot în comerț, atunci cum de în magazinele fizice alimentare din orașul de provincie în care locuiesc nu găsesc pe toate rafturile alimente de regim alimentar și alimente fără gluten? Ca să beneficiem de un meniu vegan trebuie să colind magazinele alimentare și tot nu găsesc în magazinele alimentare de la noi spre exemplu paste fără gluten sau mixuri pentru dulciuri vegane.

Sunt departe de a avea o alimentație așa cum o văd nutriționiștii moderni corectă. Dacă aș fi băut cantitățile de apă și aș fi mâncat atâtea fructe și legume crude zilnic câte au recomandat nutriționiștii zilelor noastre mi-aș fi readus arsurile în stomac, gastrita hiperacidă și poate chiar ulcerul duodenal cu nișă. Nu se introduce zilnic așa ceva într-un stomac bolnav sau bolnăvicios decât dacă în câteva săptămâni intenționez să mă tăvălesc pe jos de dureri și să o iau de la capăt cu tratamentele, tubajele gastrice și regimurile alimentare stricte.

Am avut noroc pot spune cu gama de produse ORGRAN, distribuită în România exclusiv prin intermediul companiei Next Step Investments S.R.L. pe care le procur periodic de pe site-ul nextstep.ro pe care te invit să îl vizitezi dacă îți dorești alimente fără gluten care pot fi consumate de persoanele care dezvoltă alergii alimentare datorită intoleranței la gluten sau boala celiacă.

Astfel, resticțiile alimentare cu care suntem nevoiți să trăim practic nu le percep astfel întrucât în acest magazin online găsesc multe dintre produsele care altă dată nici nu știam că există mulțumită faptului că în 1984 de frații Buontempo au avut ideea genială de a pune pe piață alimente naturale, fără gluten și alergeni, înțelegând nevoile persoanelor cu alergii alimentare. În acest mod produsele Orgran ajută la crearea preparatelor culinare sigure fără de care unii dintre noi nu am putea funcționa normal.

Tu ce metode folosești ca să te alimentezi sănătos în explozia de produse alimentare care de care mai tentante dar nesănătoase? Împărtășește-ne din secretele tale culinare într-un comentariu.

Sursa articolului: nextstep.ro

Sursa fotografiilor: nextstep.ro

Notă: Articolul a fost scris pentru Proba nr. 5 a concursului Spring SuperBlog 2022, a 24-a ediție a proiectului, care se desfășoară începând cu 1 martie 2022, titlul probei fiind ORGRAN te ajută să creezi preparate pline de emoții pozitive propus de ORGRAN (brand pus la dispoziție de Next Step Investments).

Notă: Dacă vrei să vezi un model de articol pentru înscrierea în concurs te poți inspira de aici.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s