FRUMUSEȚE SANATATE&NUTRITIE SuperBlog

Trucuri pentru o toamnă precum o primăvară (spring)

Involuntar sau patologic asociem o stare de sănătate și de spirit bună cu vremea frumoasă de afară, iar stările psihice negative, durerile de oase și de musculatură, oboseala cu vremea rece de toamnă și de iarnă, gândind că încheieturile, oasele, bolile cronice sau operațiile, ca niște barometre, prevestesc ploaia, umezeala, frigul, zăpada, înghețul, simptomele fiind mult mai numeroase și diferite de la o persoană la alta, dar toate ne trimit buluc la medicii de familie și să dăm iama în farmacii ca să ne refacem în așteptarea primăverii și a vremurilor mai bune.

Sursa video: springfarma.com

Privesc afară în zilele gri și monotone din sezoanele reci spunându-mi că e minunat faptul că nu am simptome accentuate de meteosensibilitate, nu mi s-a deteriorat starea de sănătate, nu am modificări îngrijorătoare de dispoziție, oboseală, dureri, diferite angoase sau slăbiciuni, fără a nega potențialul de factor de risc al modificărilor climatice, fără a neglija faptul că mă simt mult mai bine și mai în largul meu când e vreme frumoasă afară, iar ca mine sunt mulți alții care, fie că o spunem sau nu, preferăm anotimpurile cu soare și căldură.

Sigur că în unele zile observ condițiile meteorologice mohorâte de afară din octombrie până în februarie și că am momente în care tânjesc după vara toridă cu mult așteptatele vacanțe cu baie, plajă, excursii și distracții, ori ca acum când aș vrea să mă bucur de primăvară chiar în mijlocul toamnei, fiindu-mi dor de soare, de plimbări prin parc printre flori și verdele crud al vegetației, dar nu persist mult timp în astfel de gânduri care pot să conducă la deteriorarea stării de spirit.

Trucuri pentru un boost de vitalitate

Probabil și factorul genetic mă ajută să mă simt în general bine, însă am un truc de la springfarma.com care îmi conferă un impuls de energie și bună dispoziție pe care în acest articol ți-l împărtășesc și ție: niște vitamine, minerale si suplimente bine alese ne pot spori vitalitatea, iar eu recurg frecvent la ele, la care adaug un duș revigorant, apoi plusez cu un ritual de îngrijire cu produse cosmetice de bună calitate, puțină mișcare, un mic dejun sănătos, o cafea neagră și astfel îmi încep fiecare zi în forță sau cel puțin cu o stare de spirit bună.

Cu un singur comprimat pe care îl iau dimineața dintr-o cutie cu vitamine și minerale care îmi ajunge pentru o lună de zile combat starea de oboseală, îmi stimulez vigoarea naturală și mă mențin activă ca să întâmpin cu bine provocările fiecărei zile, alternând perioadele în care le iau în special în sezoanele reci cu perioadele de pauză, dar despre toate acestea și despre multe altele te poți informa vizitând SpringFarma – farmacie online.

O îngrijire mai intensă încerc dimineața și seara să o acord pielii, care de la o anumită vârstă îmi joacă feste, incluzând cremele preferate de corp, de față, de ochi și fiole pentru ten pe care le aplic cu un mic masaj cu ușoare mișcări ascendente și circulare atât cât mă pricep pentru fermitate, strălucire, finețe, protecție privind apariția ridurilor și sper să mă ajute să îmi mențin cât mai mult timp un aspect neted, proaspăt, natural și să îmbătrânesc frumos, dar mult mai târziu întrucât cosmeticele La Cabine de la SpringFarma aduc un plus de frumusețe.

Sursa video: springfarma.com

Pentru că am avut perioade mai scurte sau mai lungi în care am utilizat mai puține produse cosmetice pentru piele pot spune din experiență că se observă diferența în bine atunci când acordăm zilnic îngrijirea cuvenită pielii respectând toate etapele potrivite vârstei și tipului de ten de curățare, tonifiere, hidratare, antirid, lifting, tratamente, măști, precum se observă și regresul atunci când neglijăm acest aspect și ne lăsăm în baza apei, a săpunului și a sorții să ne prevină ridurile și să le atenueze pe cele deja instalate.

Pentru că am părul lung și încă frumos încerc să îi prelungesc cât mai mult timp aspectul estetic și nu îl omit de la rutina de îngrijire, incluzând spălarea cu un șampon de bună calitate, aplicarea unei măști și masajul scalpului cel puțin o dată sau de două ori pe săptămână, aplicarea periodică a câte unei fiole pentru păr care îi conferă protecția de care are nevoie și aspectul sănătos, hidratează și repară firul de păr, oferă volum, strălucire plus alte beneficii de care are nevoie pe care le găsești descrise pe site-ul farmaciei online la fiecare dintre produsele cosmetice pentru păr La Cabine.

O îngrijire constantă are efect benefic și asupra psihicului, ne ajută mult efectuarea periodică a unui masaj relaxant pe corp, cap și pe ten, ne stimulează circulația, ne relaxează, ne place îmbunătățirea pe care zi de zi o vedem în oglindă, ne crește stima de sine și încrederea în noi, iar o relație bună cu propria persoană se răsfrânge în mod benefic și în relațiile cu persoanele cu care intrăm în contact, în modul în care ne raportăm la activitățile noastre zilnice și la provocările mai mult sau mai puțin dorite pe care le întâmpinăm.

De ce să alegem SpringFarma?

Gândește-te de câte ori într-o săptămână, într-o lună și într-un an îți cumperi câte ceva de la o farmacie fizică sau online și vei înțelege importanța acesteia de neînlocuit în viețile noastre. Simplul fapt de a achiziționa articole cosmetice sau pentru sănătate dintr-o farmacie ne conferă încredere în produsele pe care le cumpărăm pentru administrare internă sau externă în condiții de siguranță, în faptul că brandurile acceptate de farmacii au produsele testate suficient înainte de a le expune spre vânzare, în faptul că vor avea asupra noastră efectele benefice expuse în prospecte.

SpringFarma a fost și este o farmacie cu produse la preț mic pe care trebuie să o alegem pentru produsele cosmetice și de sănătate de care avem nevoie, pentru prezentările de produse cu descrierile de pe site ca să le putem studia oricând și oricât dorim, pentru comoditatea de a plasa oricând comenzi online și de a le primi la domiciliul nostru prin curier rapid mai ales în situațiile în care nu ne putem deplasa afară din case, pentru mediul farmaceutic sigur din care ni se livrează, pentru prezentarea lor veselă care mă face să simt că le pasă, că sunt aproape de mine, de noi, de pacienții care apelează la serviciile lor:

Pentru că primăvara (spring) este un izvor de sănătate, iar SpringFarma este un loc fresh plin de dinamism, mereu în schimbare, o farmacie care privește mereu înainte. SpringFarma îți aduce primavara acasă, comenzile înfloresc în livrări rapide si sigure, iar zumzetul prețurilor mici te înconjoară permanent. Spring este dinamismul cu care sărim să te ajutăm cu orice ai avea nevoie. La springfarma.com vei găsi o farmacie de încredere, o echipă de specialiști și profesioniști care sunt mereu alături de tine.

Eu cred că sunt mai informată, folosesc produse de îngrijire și pentru sănătate mai bune și economisesc bani de când am descoperit această farmacie online care transformă zilele întunecate și apăsătoare dintr-o toamnă rece, într-o primăvară perpetuă cu produse, surprize și cadouri.

Cam așa încerc eu să păcălesc potențialele simptome de meteosensibilitate din anotimpurile reci. Tu ce trucuri folosești pentru o toamnă precum o primăvară (spring) și care este rutina ta zilnică pentru un boost de vitalitate și bună dispoziție?

Sursa articolului: springfarma.com, Spring Farma

Notă: Articolul a fost scris pentru Proba nr. 11 a concursului SuperBlog 2021, a 23-a ediție a proiectului, care se desfășoară între 1 octombrie – 2 decembrie 2021, titlul probei fiind: Springfarma.com – O toamnă precum o primăvară.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: