Pandemia mi-a adus în atenție o problemă socială pe care anterior nici măcar nu aș fi bănuit-o: deși prin mai multe acte normative ne-au instituit carantine și izolări la domicilii în scopul de a ne proteja de virusul ucigaș precum și pe noi de noi și de nesăbuințele noastre de a nu respecta toate măsurile de protecție impuse, guvernanții nu au reușit să ne determine pe toți să vrem și să ne placă să stăm lungi perioade în casa, cu impact negativ în statisticile privind numărul violențelor în familie, numărul divorțurilor și nu numai.
În casa potrivită te vei simți acasă
O condiție necesară este să îți placă unde și cu cine locuiești și să îți dorești să fi acolo, să consideri că acea casă pentru tine înseamnă acasă, fără a te gândi imediat dacă este sau dacă nu este proprietatea ta. O companie plăcută, persoanele iubite alături într-o casă frumoasă, utilată corespunzător, fac șederea posibilă și agreabilă chiar și atunci când în sinea ta nu simți că aparții acelui loc, dar temporar ești constrâns de împrejurări juridice și de sănătate publică să petreci mult timp numai în același spațiu.

Eu am încercat să văd ”partea plină a paharului” și am simțit că e perfect faptul că petrecem mai mult timp de calitate împreună în familie în intimitatea căminului nostru, chiar dacă juridic vorbind soțul meu are apartamentul lui, iar eu am apartamentul meu, dar împreună locuim la el și beneficiem împreună de chiria pe care o încasăm pe apartamentul meu de la chiriașii care, tehnic vorbind, nici ei nu locuiesc la ei acasă, iar la nivel național există multe probleme locative mai serioase decât ale noastre, unele chiar grave și de nerezolvat.
Noi nu am dezvoltat astfel de probleme în carantină sau autoizolare bănuind că o pandemie este o cursă de lungă durată în care trebuie să fim uniți, să avem grijă unii de alții, să ne protejăm în speranța că vom supraviețui astfel încât, când nu discutam despre tragediile de afară, am continuat să ne facem planuri optimiste pentru zilele următoare, pentru săptămânile următoare și unele chiar de viitor privind sporirea surselor de venituri sau mărirea celor actuale ca să avem posibilitatea să facem investiții atât pentru îmbunătățiri locative la apartamentele noastre proprietate personală, cât și în alte active.

Retușuri finale la parchetul din lemn masiv
Chiar în urmă cu câteva zile povesteam într-un articol pe blog despre faptul că, în timp, am făcut trei lucrări de renovări parțiale și amenajări interioare în apartamentul soțului meu dintr-un bloc vechi de peste 50 de ani și astfel, discutând despre ele, ne-am dat seama că noi încă nu am terminat investițiile în această locuință ca să putem trece la investițiile care ar fi trebuit făcute de mult timp în apartamentul meu pe care l-am lăsat ultimul și încă nu știm când sau dacă îi vine rândul la reînnoire și primenire.
Deși am realizat toate lucrările la pereți, am înlocuit toate instalațiile și am placat cu gresie și faianță plus alte finisări și amenajări, ne-am amintit că la fiecare dintre aceste lucrări când am ajuns la discuțiile despre parchet, deși ne-am exprimat clar intenția că dorim să îl înlocuim pentru că este la fel de bătrân ca și blocul, echipele de meseriași – pierzând astfel șansa la banii pe care i-am fi plătit pentru manoperă – au fost de părere și chiar au insistat să îl păstrăm pe cel vechi pentru că vom face o cheltuială inutilă întrucât este bine întreținut, lemnul este de foarte bună calitate și după ce se vor ocupa de el cum știu ei din experiență, parchetul va arăta ca nou.
Modelul parchetului nostru vechi de peste 50 de ani este din lemn masiv dublu stratificat cu această tăietură și montură și cred că este visul multor persoane care au în locuințe ciment cu linoleum sau pardoseală obișnuită ori parchet laminat, sau nici măcar pe acelea, dar își doresc să aibă cândva o podea din lemn masiv în locuințe:

Din cauză că am ascultat de sfaturile de cunoscători ale muncitorilor, marele progres pe care l-am făcut cu parchetul masiv din lemn autohton nefinisat a fost să îl rașchetăm și să îl dăm cu lac și a ieșit impecabil, dar depinde cu ce îl compar: raportat la aspectul avut anterior, fiind bine întreținut și protejat zeci de ani de covoarele mari care se purtau odinioară, da, arată perfect dar, văzând produsele din magazinul online preferat pe care l-am vizitat de curând și pe care îl recomand în acest articol, constat că mi-aș dori să avem și alte modele, fără să hotărăsc la care imagine să mă opresc că îl vreau pentru că imediat e înlocuită de altele care mă încântă mai mult.
Unde găsești parchetul perfect pentru casa ta
Astfel, la finalul vizitei online în magazinul online favorit de profil Alma Parchet am rămas cu o impresie generală că sunt elegante, moderne, strălucitoare, mi le doresc și nu pot să nu îmi imaginez apartamentul meu complet renovat, curat, cu pereții albi mirosind a proaspăt zugrăvit și a parchet nou, de ce nu, poate chiar cu un parchet masiv de lux, ori poate cu un parchet masiv din lemn exotic sau cu un alt model de parchet dublu-stratificat sau parchet triplu-stratificat ca cele selectate de mine mai jos, gândindu-mă că fiecare dintre ele dă un alt aspect de interior și naște sentimente diferite utilizatorilor:
Așa e omul când nu are probleme, dar are mult timp liber la dispoziție și începe să și le creeze, pentru că de aici discuția ne-a condus la apartamentul proprietatea mea, nerenovat încă, în care am același tip de parchet dublu stratificat dar model mai mic, la fel de vechi și de nefinisat, pentru care de asemenea mi-a fost recomandată doar o rașchetare și o lăcuire cu asigurarea că poate rezista cât va rezista blocul dacă va fi la fel de bine întreținut, cu înlocuirea câtorva piese care lipseau de când am achiziționat apartamentul de la fostul proprietar.
Într-adevăr parchetul din apartamentele noastre a fost în mod vizibil foarte bine îngrijit, nu l-am udat niciodată excesiv la curățare, nu am utilizat niciodată substanțe care nu sunt blânde cu lemnul, nu l-am zgâriat, a fost întotdeauna protejat de covoare pe unde obișnuiam să mergeam mai mult și nu știu dacă s-a utilizat vreodată pe el ceară de lustruit parchetul, pentru că eu nu îmi amintesc să fi folosit.
Văzând parchet ca al nostru în magazinul online specializat Alma Parchet, văzând prețul lui și luând în considerare cele trei împrejurări în care am primit sfaturile echipelor de meseriași cunoscători să nu ne schimbăm parchetul pentru că este de foarte bună calitate, având în vedere și faptul că rezistă în stare perfectă de peste 50 de ani în ambele locuințe și nici nu prezintă semne vădite de uzură, cum aș putea eu să nu recomand oricui să își cumpere cu încredere parchet din lemn masiv?



Pot spune că o întâmplare fericită m-a condus în magazinul online Alma Parchet ca să înțeleg că nu întotdeauna podelele strălucitoare pe care le au alții în case sunt neapărat și de bună calitate ca ceea ce acum mi-am dat seama că noi avem deja după ce am văzut parchet ca al nostru pe site-ul acestui furnizor de pardoseli de calitate superioară, clasice sau inovatoare, precum:
- Parchet din lemn masiv autohton și exotic;
- Parchet stratificat (dublu sau triplustratificat);
- Pardoseli SPC;
- Decking din lemn exotic.
Navigând prin acest magazin online pagină după pagină am remarcat că o diferențiere în serviciile furnizate o reprezintă consultanța acordată fiecărui client care este ghidat să aleagă parchetul cel mai potrivit proiectului său de amenajare interioară sau exterioară (în cazul deckingului) și m-am convins că Alma Parchet nu doar afirmă, ci chiar crede că fiecare merită cea mai bună pardoseală pentru casa sa, cea mai bună însemnând cea care se potrivește mai bine stilului de viață, opțiunilor de gust și raportului calitate versus bugetul proprietarului, pentru că acasă este cel mai important loc, un loc nu desprins din reviste, ci mai degrabă din sufletele noastre.
Permite-ți să visezi îndrăzneț parchetul perfect pentru tine, pentru casa ta și dacă îl vizualizezi suficient de mult timp vei face toate acțiunile potrivite ca să găsești resursele necesare realizării proiectului tău, iar almaparchet.ro îți va îndeplini dorința.
Sursa articolului: almaparchet.ro, Alma Parchet. Sursa fotografiei de copertă: facebook.com/alma.parchet. Sursa video: fotografii de pe site-ul almaparchet.ro prelucrate în Canva.
Notă: Articolul a fost scris pentru Proba nr. 10 a concursului SuperBlog 2021, a 23-a ediție a proiectului, care se desfășoară între 1 octombrie – 2 decembrie 2021, titlul probei fiind: Parchetul perfect pentru tine, pentru casa ta.
Notă: Și tu te poți înscrie oricând în concurs cu un prealabil articol ca cel de aici.
1 comentariu