CONCURS CREAȚIE CREDITE INFORMATII UTILE SuperBlog

De ce trebuie să alegi creditarea prin intermediul AVBS Credit?

Ar fi ideal dacă fiecare persoană ar avea una sau mai multe surse de venit, dacă veniturile noastre ne-ar acoperi cheltuielile necesare și dacă ne-ar mai rămâne bani pentru cheltuieli de plăcere care nu sunt necesare și pentru economii în procentele indicate de către consultanții financiari prevăzători, optimiști sau fanteziști, în funcție de cazurile concrete la care vor să le aplice: 50%-30%-20%. Există persoane cărora câștigurile lunare le permit să aibă un astfel de comportament financiar, însă procentul din populație nu este majoritar.

La polul opus există persoane cărora veniturile mici nu le ajung nici pentru cheltuielile curente, fiind forțate de împrejurări să trăiască din diferite împrumuturi care cu timpul se acumulează, devin tot mai mari și mai împovărătoare, înregistrând întârzieri la plata creditelor și potențiale executări silite dacă veniturile lor nu cresc, sau scad ori încetează, iar aceste cazuri au o pondere îngrijorătoare în societate.

Sursa fotografiei: AVBS Credit

O altă categorie de persoane este reprezentată de cei care, deși au venituri acceptabile sau decente, nu pot să urmeze un plan de economisire pe termen lung pentru a-și cumpăra un bun pentru că vor să își satisfacă o dorință și să obțină plăcerea de a-l dobândi înainte de a economisi suma necesară pe care și-o asigură printr-un credit bancar sau mai multe, persoanele din această ultimă categorie putând ajunge cu ușurință în situația celor imediat anteriori dacă veniturile lor scad, își pierd sursele de venituri sau creditele ajung să devină prea costisitoare în timp și nu își mai pot acoperi cheltuielile de întreținere cumulate cu ratele lunare.

Persoanele juridice reprezintă de asemenea o mare categorie de clienți la diferite produse de creditare pentru a-și acoperi costurile de funcționare ceea ce este greșit pe termen lung, dar salvator pe termen scurt sau pentru a face investiții sperând să amortizeze în timp cheltuielile efectuate cu investițiile din profiturile generate, ceea ce în practică nu se întâmplă întotdeauna așa.

Există probabil mai multe categorii de persoane clasificate în funcție de comportamentele financiare, iar faptul de a accesa un credit atunci când circumstanțele de viață o impun este de multe ori soluția perfectă sau salvatoare, ori se poate dovedi că a fost o greșeală, după caz.

Tu te-ai aflat vreodată în situația disperată de a avea nevoie urgentă de bani sau de o anumită sumă de bani și nu ai avut de unde să îi iei? Ai încercat să ceri bani împrumut de la rude și prieteni dar nu aveau nici ei suma care îți trebuia și te-au îndrumat spre bănci?  Ai încercat să îți amintești când ai fost ultima dată într-o bancă și ai constatat că nu ai mai solicitat niciodată un împrumut bancar, nu știi ce reprezintă și ce să faci ca să îl obții?

Sursa fotografiei: AVBS Credit

Ai străbătut apoi căile bătătorite de mulți alții între diferitele instituții de creditare și ai fost purtat degeaba pe drumuri cu înscrisuri în dosare de carton, ai fost amânat și după aceea refuzat în mod repetat pentru că nu îndeplineai condițiile de obținere a unui credit?

Sau te-ai găsit în situația de a avea mai multe credite simultan și după plata ratelor să nu îți mai rămână bani pentru facturi și mâncare căutând o soluție de refinanțare a împrumuturilor pe care nu ai mai găsit-o sau care ulterior a devenit la fel de greu de rambursat ca și situația inițială a creditelor tale?

Sursa fotografiei: AVBS Credit

Te-a ajuns disperarea după ce ai epuizat băncile cunoscute și ai trecut la căutări pe internet și la plimbarea între IFN-uri atras de tentația dobânzii zero pentru primele 30 de zile și a cardurilor cu liniile de credit cu dobânzi, rate și sume minime de plată lunare pe care nu le înțelegeai?

Ai trăit speranțe urmate de dezamăgirea că nu te ajută nimeni cu o sumă de bani deși ești sovabil dar ai istoric de plată negativ în biroul de credite, sau poate pentru că ai scorul FICO mic, prezinți un grad de risc mare și te refuză toate instituțiile financiare?

Te-ai găsit în situația de a nu știi ce credit să iei și de unde să îl alegi în condiții avantajoase cu cele mai reduse costuri, poate ți s-a spus că ai avea nevoie de un codebitor sau de o derogare bancară dar te-au băgat mai rău în ceață și ai renunțat sau poate că te-au pus în situația de a fi respins de toți fără să pricepi de ce?

Sursa fotografiei: AVBS Credit

Dacă ai întâmpinat astfel de probleme află că în oricare dintre aceste situații te vei mai regăsi vreodată trebuie doar să îți amintești că nu ești singur, că există o organizație specializată care să îți preia imediat și în mod gratuit toate grijile de această natură și, în scurt timp, după o analiză riguroasă, să îți ofere soluția optimă de finanțare personalizată, să îți constituie dosarul de creditare, să facă pentru tine toate demersurile și să te asiste până când semnezi contractul de creditare urmare încheierii căruia vei primi împrumutul solicitat.

Răspunsul la toate întrebările anterioare precum și la oricare altele pe care le-ai putea avea cu același obiect este AVBS Credit, iar liniștea și relaxarea în privința obținerii unui credit ți le vei putea recăpăta după un simplu apel telefonic la numărul de telefon cu tarif normal  0212304343 unde vei găsi întotdeauna disponibil un broker de credite căruia să îi transferi toate solicitările tale de finanțare printr-un împrumut, întâlnind în același loc și în aceeași persoană toate instituțiile financiare cu toate produsele lor de creditare dintre care ți se va indica cel potrivit circumstanțelor și particularităților situației tale personale. Poți de asemenea să completezi formularul de pe avbs.ro și să îți lași datele de contact pentru a fi sunat prompt, când dorești, de către un broker de credite.

Sursa fotografiei: AVBS Credit

Iată cât de simplu este să nu te mai plimbi derutat de la o instituție financiară la alta, să nu te mai blochezi într-un domeniu financiar-bancar necunoscut încercând să rezolvi personal o problemă într-un mediu care opune rezistență, consumă timp și te solicită nervos prin plasarea acesteia unui broker credite care o va soluționa 100% gratuit în timp ce tu poți să îți continui viața ca și când problema ta nu ar exista pentru că acesta are ca principală preocupare întâlnirea nevoilor noastre de împrumuturi în bani cu soluțiile optime de creditare și ca scop finalizarea procesului prin obținerea împrumutului dorit de către oricare dintre noi.

De ce ne-ar ajuta pe noi un broker în mod gratuit ca să obținem un credit? – Pentru că pe acest parcurs al activității de creditare brokerul nu este plătit nici de noi și nici de instituțiile financiare ale căror produse le ofertează decât dacă în final se încheie un contract prin care noi ne primim banii solicitați, adică este un intermediar care lucrează în folosul nostru fără să ne coste nimic, fără ca împrumutul nostru să fie diminuat ca să fie și el plătit și fără să avem datorii materiale la el pentru că acesta este răsplătit pentru munca depusă cu un comision numai de către instituția financiară la care se va încheia contractul de creditare.

Auzisem că există persoane care lucrează independent pentru bănci și că sunt plătite numai dacă ajung la rezultat, adică numai în cazul în care contractele de credit se încheie, însă abia de curând am aflat amănunte despre faptul că nu trebuie să ne supunem unui astfel de stres de lungă durată și nici riscului de a contracta credite dezavantajoase pentru că există brokerii de credite de la AVBS Credit specializați în preluarea tuturor frământărilor noastre prin hățișul financiar-bancar cu care nu suntem familiarizați, analizarea situației noastre personale, identificarea celei mai bune soluții de creditare, constituirea documentației, supunerea acesteia spre aprobare către instituțiile financiare și obținerea creditului de care avem nevoie.

Mi-ar fi plăcut să cunosc această firmă de intermediere credite AVBS Credit atunci când aveam nevoie de împrumuturi de la instituții financiare și cu siguranță că le-ar fi ales mai bine decât am făcut-o eu, însă pentru că mi-a plăcut această idee de afacere mi-am dorit să aflu cine este antreprenorul care care a gândit și a pus în practică un astfel de sistem inteligent cu impact atât de benefic pentru societate pe care îl are obiectul său de activitate.

Astfel am ajuns să îl cunosc pe Valentin Anghel, CEO & Founder AVBS Credit, într-un interviu online organizat într-un cadru mai larg și să am surpriza că este un tânăr abordabil, deschis, deloc încrezut sau plin de el, de unicitatea, longevitatea și amploarea serviciului creat și de succesul său. Dimpotrivă, mi-a plăcut că este dispus să ne împărtășească din experiența sa și, de ce nu, să ne-o transfere parțial dacă dorim să ne implicăm în cadrul unei rețele de brokeri AVBS Credit care deja lucrează în sistem de franciză în peste 25 de orașe din țară, întrucât achiziționarea francizei se poate face de la AVBS Credit fără investiții dacă avem un laptop, un telefon, o imprimantă și un sediu în care să ne desfășurăm activitatea.

Sursa fotografiei: Valentin Anghel, CEO & Founder AVBS Credit

Am fost impresionată de abordarea sa privind viața și activitatea profesională, urmând să citez aleatoriu și cât pot de exact din răspunsurile sale la curiozitățile noastre, răspunsuri pe care sper să le aplic și eu ulterior în viața și în activitatea mea, din care am sintetizat astfel:

– … Oricine vrea poate să facă orice, nu numai antreprenoriat, oricine este asumat în domeniul antreprenoriatului, este ca și când își construiește o familie, trebuie să fi asumat și să fi acolo exact cum ești și într-o familie, la fel e și în business, dacă tu îți asumi răspunderile și te dedici acelei activități nu ai cum să nu reușești ce ți-ai propus. Antreprenoriatul nu e diferit de viața de zi cu zi… Apoi trebuie să avem deschiderea, pur și simplu să vrem să fim deschiși noului și vom ajunge într-o zonă în care vom avea rezultatele pe care ni le dorim. ...

Programele deprinse încă din copilărie uneori ne limitează, trebuie să admitem că nu știu cum se fac lucrurile într-un anumit domeniu, dar vreau să știu și voi învăța cum se fac … Ar trebui să vedem că de fapt în business și în viață trebuie să descoperim ce ne limitează. … Programele mentale limitative, când le vede, le conștientizează, atunci poate merge realmente mai departe și să le dizolve.  … Setarea mindset-ului corect – primul pas este nu știu dar vreau să învăț cum se desfășoară lucrurile, îmi recunosc mie că nu știu cum se fac lucrurile dar vreau să știu și la un moment dat vor veni răspunsurile și ai o claritate despre cum vei desfășura lucrurile în viitor.”…

Frica psihologică pe care noi o menținem în mintea noastră, nu cred că important este să vedem cum o depășim ci să vedem ce este de fapt frica la bază și dacă vom reuși nu vom mai avea frică. Este bine ca fiecare aspect psihologic să îl vedem așa cum e el și să ne întrebăm dacă ceea ce simțim este de fapt realitatea și să vedem ce răspunsuri apar.”…

Sursa fotgrafiei: Valentin Anghel, CEO & Founder AVBS Credit

Trebuie să fi foarte optimist, sigur pe tine, stăpân pe situație, încrezător și pozitiv ca să vorbești astfel, iar acest mod de gândire este imposibil să nu îți pună viața pe un trend ascendent așa cum dealtfel ne-a și împărtășit: Motto-ul meu este: „Am o singură direcție în viață: ÎNAINTE!” Acest limbaj nu reprezintă expresii și judecăți pe care le rostește orice persoană, ci numai cea care citește cărți de dezvoltare personală, concluzia fiind că Valentin Anghel este un tip educat care a citit în plus peste ceea ce anii de școală și de studii universitare juridice i-au oferit. Curiozitatea noastră s-a manifestat în acest sens, astfel încât ne-a dezvăluit din secretele cunoașterii sale și ne-a recomandat doi autori, David R. Hawkins și Jiddu Krishnamurti, împărtășindu-ne despre volumele scrise de aceștia că le consideră cele mai bune cărți de business și de viață, indicându-ne titlurile reprezentative.

Ne-a împărtășit și faptul că la cei 41 de ani ai săi este inspirat de soția sa și de cărțile pe care le citește și că este ”pasionat de călătorii, sailing, inventică, inteligență artificială, psihologie, filosofie și pian.  Din punct de vedere profesional, în prezent, sunt fondatorul și CEO-ul companiei de intermedieri credite bancare și non-bancare AVBS Credit și membru în Consiliul Director al Asociației Române a Brokerilor de Credite (A.R.B.C.).” 

Pentru Valentin Anghel începuturile AVBS credit au fost precedate de o experiență profesională de ”5 ani de activitate în notariat”, după care ”în 2007 am renunțat la slujba bună, sigură și foarte bine plătită pe care o aveam în notariat și am înființat compania de brokeraj bancar AVBS Credit. Chiar dacă la acea vreme brokerajul bancar era complet necunoscut în România, țara noastră ducând o lipsă acută de specialiști în domeniul intermedierii creditelor, am avut încredere în visul meu și mi-am folosit toate cunoștințele și abilitățile pentru a-mi îndeplini obiectivul.”, ”Investiția inițială a fost de aproximativ 40.000 de euro, reprezentând toate economiile mele din perioada în care fusesem angajat în notariat.” unele dintre concluzii fiind:

Am convingerea că studiile de specialitate, experiența în afaceri, perseverența și adaptabilitatea, profesionalismul și dorința de a ajuta oamenii să obțină soluții de finanțare potrivite m-au călăuzit corect. Astfel, am ghidat AVBS Credit în topul marilor companii de brokeraj bancar din România.” pentru că ”Astăzi, în echipa AVBS Credit se află zeci de brokeri care intermediază toate tipurile de credite, atât pentru persoane fizice, cât și pentru persoane juridice, de la 30 de instituții financiare din România. În decursul celor 14 ani de activitate, rețeaua de brokeri AVBS Credit, care lucrează în sistem de franciză în peste 25 de orașe din țară, a intermediat credite în valoare de peste 350 de milioane de euro.” și pentru că ”Vânzările totale ale AVBS Credit în 2021 au crescut cu 80% față de aceeași perioadă a anului trecut, iar cifra noastră de afaceri va fi de peste 1 milion de euro la sfârșitul acestui an.

Nu trebuie să fi de nota 8 într-un domeniu, ci de nota 10. Dacă nu stăpânim un domeniu și suntem într-o dezordine nu este în regulă, este bine să te focusezi pe un domeniu și în acela să excelezi.

O impresie plăcută și amintirea unei conversații valoroase prin conținutul de informații utile lasă în urmă interviul cu omul, antreprenorul și brokerul de credite Valentin Anghel pe care sper că îl vom mai întâlni și în alte împrejurări ca să ne dezvăluie aspecte interesante din activitatea sa și a AVBS Credit cu performanțele brokerilor de credite, astfel încât sistemul financiar-bancar să ni se pară mai prietenos pentru că noi i-am cunoscut pe ei și știm că ne așteaptă cu soluții de finanțare ori de câte ori vom avea nevoie de un credit.

Sper să îți fie utile informațiile din acest articol reținute de mine din interviul cu Valentin Anghel, cel care te-ar putea ajuta să îți schimbi cursul destinului, să îți transformi viața sau, de ce nu, să îți îndeplinești un vis și să le folosești atunci când dorești să contractezi un credit sau o colaborare în sistem de franciză pentru a te integra în sistemul de intermediere credite. Relevă-ne într-un comentariu experiențele tale cu sistemul de creditare dacă crezi că nu am argumentat complet de ce trebuie să alegi creditarea prin intermediul AVBS Credit.

Sursa articolului: AVBS Credit; Valentin Anghel, CEO & Founder AVBS Credit

Notă: Articolul a fost scris pentru Proba nr. 4 a concursului SuperBlog 2021, a 23-a ediție a proiectului, care se desfășoară între 1 octombrie – 2 decembrie 2021, titlul probei fiind: Am o singură direcție în viață: ÎNAINTE!” propus de Valentin Anghel, CEO & Founder AVBS Credit.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: